Didi

Salutări, copilașii mei.

Numele meu este Diana și sunt în echipa paginii de când am înființat-o.
Sunt o persoană care se plictiseşte destul de repede de un lucru, așa că într-o oră fac câte 5 activități :)) Şi sunt olteancă așa că da, vorbesc extrem de mult. *mai am câteodată tentă de accent moldovenesc pentru că cel mai bun prieten al meu stă prin Moldova și mă influențează*.

Îmi place sa citesc, să cânt, să desenez, uneori fac și obiecte handmade și-mi decorez camera, gătesc. Da, știu, sunt femeia perfecta =)))) sunt bună de măritat.
Glumesc, îmi place să fac haz de necaz de orice și de obicei spun ce gândesc. Sunt o persoană perfecționistă și vreau să fie totul ca la carte.

  • În materie de cărți v-am povestit deja care sunt cărțile mele preferate într-un articol precedent : Harry Potter, Amurg, Vanpirii sudului, Instrumente Mortale şi Căutând-o pe Alaska.
    În general sunt foarte atrasă de cărțile cu foarte multă ficțiune, vampiri *în special*, vârcolaci, vrăjitori, de cărți cu teme oculte *demoni, spiritism, îngeri, magie* sau cărți de la scriitori clasici precum Fedor Dostoievski, Wolfgang Von Goethe, Umberto Eco și preferatul meu, Dante Alighieri.
  • Urmăresc serialul Supernatural *a devenit o obsesie*, Lucifer *iubirea mea*, urmăream la un moment dat și TVD și Criminal Minds, dar m-am lăsat.
  • Sunt o groază de filme care-mi plac, spre exemplu : The Mortal Instruments, Harry Potter, If I stay, filme horror.
    Da, ca și la cărți, și filme cu teme precum ficțiunea și ocultismul sunt preferatele mele.
  • Unul din citatele mele preferate este : „Mereu voi aprecia cărțile clasice, de hârtie” –J.K Rowling
    Motto-ul pe care eu mă bazez în viață este : „Nu risti, nu câștigi„.
  • Sunt optimistă *uneori* și prefer să cred că mereu ies bine.
    Well, cam atât despre mine 😀
    Mai jos o poză cu mine în Rai :))
  • received_1074281249364931
Anunțuri

Rainbow

Hei !

Eu sunt Rainbow, una dintre cele 4 administratoare ale paginii The Fictional Universe.

Ca fiecărui introvertit, îmi place să citesc, să beau ciocolată caldă când vremea de afară este friguroasă, şi să procrastinez. De asemenea, mai şi scriu, desenez, pedalez şi colecționez chestii, pe lângă cărți.

  • Am aproape 16 ani, şi ador seria Anna and the french kiss, cărțile lui Stephen King, Cornelia Funke, Neil Gaiman, Lois Lowry, Colleen Hoover şi Rainbow Rowell.
  • În materie de seriale, urmăresc Criminal Minds, Unforgettable, Stranger Things, The OA şi o groază de alte seriale polițiste.
  • Am multe filme preferate, şi ar dura ceva timp până le-aş enumera pe toate, dar câteva din ele sunt Me Before You, The Giver, The Shining, Carrie, Divergent, Insurgent, Allegiant, filmele Harry Potter şi If I Stay.
  • Citatul meu preferat de câțiva ani este următorul: „People think that I must be  a very strange person. This is not correct. I have the heart of a small boy. It is in a glass jar on my desk.”Stephen King.

Dweenie

Aloha !

Numele meu este Denisa şi postez pe pagină şi blog cu pseudonimul Dweenie. Am 19 ani, sunt studentă în anul I la Facultatea de Litere şi iubesc cărțile. Pasiunea mea pentru lectură a pornit după ce am citit în clasa a 10-a trilogia „Fifty Shades of Grey„. Pasiunile/obsesiile mele cele mai mari sunt cărțile şi make-up-ul.

  • Seriile mele preferate sunt : Fifty Shades of Grey, Academia Vampirilor, Lux, Instrumente Mortale, Dispozitive Infernale.
  • Cărțile preferate : Ugly love, Zece respirații scurte, Hopeless, Slam, Până ne vom revedea
  • Serialele pe care le urmăresc : The Vampire Diaries, The Originals, Teen Wolf, Shadowhunters, Reign, Gossip Girl, Once Upon a Time, Pretty Little Liars, Lucifer, Arrow, The Flash, Supergirl, Legenda of Tomorrow, The Magicians.
  • Filmul preferat : A walk to remember

V-am pupat !

Cărțile mele preferate

Adesea mi se pune intrebarea ”Care este cartea ta preferată ?” sau ”Dintre toate cărțile citite, pe care o preferi?” Și îmi ia atât de mult timp să răspund, poate uneori chiar nu mai răspund, pentru că se întamplă să citesc acum o carte, să mi se pară genială, cea mai bună carte pe care am citit-o, iar următoarea zi să încep altă carte și să îmi spun : „M-am răzgândit. De fapt, asta e cea mai genială carte pe care am citit-o vreodată”.

Anyway, mi-a venit mai devreme ideea să împart cu voi câteva din cărțile mele preferate. Cine știe ? Poate avem preferințe comune.

Încep cu seriile preferate.

Prima serie pe care o iubesc din tot sufletul este seria”Harry Potter„. Sunt carțile copilăriei mele, am început sa citesc prima carte „Harry potter” când eram o puștoaică de 12 ani. De fapt, cu seria asta am debutat eu în lumea cărților. Dacă nu ați apucat până acum s-o citiți, apucați-vă ! Este o capodoperă !

ap_0710030156698-69a6d91338e0a38f03d78bb7e9e290508cfb1273-s900-c85

Continui cu „Amurg„, altă serie  de care m-am îndragostit. Efectiv nu puteam să mă opresc din citit, devoram pagină cu pagină. Am citit ultimul volum în două nopți, de la 1 si până la 8 dimineața, pentru că ziua nu reușeam să citesc. Cu siguranță va sfătuiesc să citiți seria. Chiar merită !

twilight-books

A treia serie pe care am adorat-o, este seria ”Instrumente mortale”. Am terminat toată seria în două saptămâni, este foarte bine scrisă din punctul meu de vedere și chiar reușește să țină cititorul în suspans. În principiu, sunt genul de persoană obișnuită cu acțiunea de genul acesteia și mă plictisesc destul de repede, însă Cassandra Clare chiar a reușit să mă captiveze.

tmi-covers-1-5-tumblr

A patra serie pe care o ador este seria ”Vampirii sudului”. Trebuie să o citiți dacă sunteți fani ai seriilor cu vampiri.untitled.jpg

Și cartea mea preferată este ”Căutând-o pe Alaska”. E o carte care te ține în suspans foarte mult, iar punctul forte este așa numitul ”mind fuck”. large-1

Da, după cum bine puteți vedea, ador sa citesc serii, și mai rar cărți fără continuare.

Well, cam atât despre cărtile mele favorite ! O să mai auziți de mine și zilele astea cu alte postări ! Pupici.

-Didi

Obiectivele mele în 2017

15723753_1858867171014031_2525772382749063804_oCum am intrat în noul an, mi-am propus să încerc să ating câteva obiective. De obicei nu prea respect ce-mi propun să fac, dar anul acesta vreau să fie diferit, să mă bucur de realizările mele.

Evident că obiectivele pe care le voi înşira aici au legătură cu universul ficțional şi nu cu viața personală, deci să vedem ce îmi doresc în acest an.

În 2017 vreau :

– să citesc 100 cărți şi să reuşesc să împlinesc şi challenge-ul de pe Goodreads cu această ocazie ;

– sā realizez cel puțin jumătate din recenziile cărților citite ;

– să ajung la 10.000 cititori pe pagina de facebook şi 300 abonări pe blog ( nu cred că voi reuşi, dar îmi doresc acest lucru )

– să postez cât mai des, atât pe pagină, cât şi pe blog ;

– să postez lucruri noi şi originale pe pagină şi să îmi vină inspirația pentru noi joculețe ;

– să ajung la zi cu vizionarea unor seriale ;

– să ajung la numărul de 300 cărți în biblioteca personală ;

– să organizez concursuri cu noutāți literare şi să premiez lunar activitatea voastră ;

– să colaborez cu alți bloggeri (concursuri, proiecte)

Cam astea ar fi dorințele mele pentru acest an. Cu siguranță am mai multe, dar acestea sunt cele mai importante pentru mine.

Vă mulțumesc că ați fost alături de noi jumătate din anul trecut (pagina noastră s-a înființat în luna iulie 2016) şi sperăm că veți fi şi de acum încolo pentru că noi formăm cea mai frumoasă şi specială comunitate, a cititorilor, a universului ficțional ! ❤

-Dweenie

 

 

Christmas Books Tag

De ceva vreme nu am mai scris recenzii, dar mă voi revanșa odată cu începerea vacanței de iarnă. Până atunci, iată un Christmas Book Tag pregătit de mine pentru voi (sper să vă placă).

Dacă ar trebui să mergeți într-o excursie aventuroasă în perioada Crăciunului pentru a recupera ceva pierdut, ce personaje ați vrea să vă însoțească? 

Iată la ce personaje m-am gândit eu.

1. Un personaj ingenios şi creativ

Personal, cred că în situații primejdioase, Meggie din cartea „Inimă de cerneală” ar putea să ne salveze cât ai zice „Gwin!”.

2. Un personaj îndemânatic şi cu intenții pure

Dacă aş avea nevoie de o persoană care să creeze un plan complicat şi să se furişeze în anumite locuri, Mare Barrow din cartea „Regina Roşie” ar fi aceea. Cu simțurile şi dibacitatea sa, sunt sigură că am ieşi „basma curată” din belele.

3. Un personaj cu o experiență vastă în viață

Cele mai sincere si folositoare sfaturi pe care le-am putea primi vreodată ar fi sfaturile Irinei din seria „Fluturi”. Ea a trecut prin atât de multe, încât sunt sigură că sfaturile ei ne-ar scoate din bucluc.

4. Un personaj care gândeşte „outside the box”

Aici, nu încape îndoială, l-aş alege pe profesorul Robert Langdon din cartea „Codul lui Da Vinci”. El poate descifra şi sparge orice cod, parolă sau simbol.

5. Un personaj care să ne motiveze

Atunci când suntem abătuți şi vrem să renunțăm, Lou Clark din cartea „Înainte să te cunosc” ne va motiva să dăm tot ce avem mai bun din noi şi să nu renunțăm, indiferent de obstacolele ce ne apar în drum.

Deci, dragii mei, acesta a fost tag-ul organizat pentru perioada sărbătorilor. Vă invit şi pe voi, dar şi pe colegele mele să îl faceți şi să lăsați comentarii cu răspunsurile voastre. Vă urăm sărbători fericite!

Nominalizez și următorii bloggeri să realizeze acest tag :

Secret Santa – Blogger Edition 2016

Ho-ho-ho ! 

Bine ați revenit pe blog ! De data aceasta va fi o postare diferită, nu va fi o recenzie sau un tag, ci vreau să împărtășesc cu voi o experiență plăcută.

Am avut ocazia să particip la „Secret Santa”, alături de alți 14 bloggeri și vreau să vă arăt și vouă ce am primit.

Roxana de la Falling in love with books mi-a trimis un colețel plin de minunății.

20161209_134254.jpg

  • Iată și ce se ascundea în cutia frumos ambalată :

20161209_140739.jpg

Nu-i așa că sunt atât de frumos împachetate ? Abia m-am îndurat să le desfac, sincer.

Am primit două cărți pe care mi le doream de mult timp și sunt super încântată că Roxana a ales să mi le trimită.

20161209_142944.jpg

20161209_142956.jpg

1.”Will Grayson, Will Grayson”, de John Green&David Levithan

20161209_143001.jpg

2. „Anna în veșmânt de sânge”, de Kendare Blake 

Pe lângă aceste cărți am mai primit și alte bunătăți. Vă las poze mai jos să vedeți.

20161209_143136.jpg

O pereche de ciorăpei cu motive de Crăciun, care este absolut adorabilă, o cremă de mâini care mirose bestial, un semn de carte enorm, o felicitare și o cutie de ceai Sir Edward cu aromă de zmeură și afine (pe care îl beau în timp ce citesc). Cu siguranță Roxana s-a străduit să ambaleze fiecare lucrușor în parte și îi mulțumesc pentru acest cadou minunat !

Alți bloggeri care au participat la acest proiect : 

Recenzie „Al cincilea val”, de Rick Yancey

large-23

  • Numele cărții : Al cincilea val
  • Autor : Rick  Yancey
  • Editura : YoungArt
  • Nr. pagini : 530
  • Descrierea cărții :O invazie extraterestra distruge omenirea in patru Valuri succesive de nenorociri. Dar Al Cincilea Val este cel mai periculos, pentru ca de data asta putinii pamanteni ramasi in viata nu stiu nici macar ce ii ameninta, cu atat mai putin cum sa infrunte pericolul. Cassie, o adolescenta curajoasa de 16 ani, are o singura dorinta: sa isi salveze fratiorul – iar pentru asta nu se da in laturi de la nimic.Inaintea atacului, Ben Parish era un baiat obisnuit, dintr-un liceu obisnuit. Acum este soldat si se vede obligat sa aleaga intre a avea incredere si a deznadajdui, intre a se supune si a se razvrati, intre a-si face datoria si a-si salva prietenii, intre viata si moarte.

    Romanul lui Rick Yancey este diferit de orice carte sau film despre extraterestri la care va puteti gandi. Al Cincilea Val este cu mult mai inspaimantator. Poate pentru ca pare atat de plauzibil. Mai aproape de noi decat am vrea sa credem. Un roman fascinant, indraznet, o capodopera a SF-ului modern.

large-30

  • Părerea mea :     Combinând una dintre cele mai apocaliptice teme împreună cu povestea unor adolescenți, a căror perspective sunt atât de profund exprimate, încât te face să simți emoțiile trăite de aceștia pe propria piele, romanul “Al cincilea val”, este unul dintre cele mai spectaculoase, emoționante cât și cutremurătoare cărți pe care le-am citit.Acest roman este scris într-un stil impecabil, unic, care face lectura atât de reală, plină la fiecare pagină de adrenalină și creând  un impuls nestăpânit de a ține cartea în mână, încât timpul trece și nici nu realizezi când ai terminat-o de citit.

    Subiectul cărții prezintă lumea noastră, care este invadată de extraterești prin intermediul a patru valuri brutale, declanșate succesiv în toată lumea. Acest roman m-a impresionat pentru că Rick Yancey are o imaginație atât de bogată încât combate concepția noastră despre aceste ființe numite „extratereștri”. Cum majoritatea dintre noi ne închipuim extratereștrii ca niște entități cu pielea verde, ochi negri și bulbucați, ce trăiesc cel mai probabil pe marte, viziunea pe care o are autorul asupra acestora mi-a schimbat percepția în totalitate.

  • Astfel, ultimii supraviețuitori de pe Pământ, își petrec zilele fiind cuprinși de spaimă și teroare, fiind ascunși prin păduri, în ruinele orașelor devastate de cutremure, inundații și boli, captivi în întuneric și uitare, pierduți printre muribunzii din taberele de refugiu. Mai apoi și-au făcut apariția „Amuțitorii”, și astfel începe cu adevărat „sfârșitul lumii”. Cum sugerează și titlul, urmează al cincilea val, ultimul și cel mai înspăimântător dintre toate, care anunță ultimele clipe ale umanității.În acest ocean al deznădejdii și al amărăciunii, câțiva supraviețuitori își croiesc drum printre ruinele lumii încercând să salveze ce a mai rămas din această lume.
  • Cassie Sullivan , o adolescentă în vârstă de 16 ani, încearcă să-și găsească frățiorul pierdut căruia i-a promis că va face tot ce îi va sta în putință pentru a-l salva.

Chloe Grace Moretz

  • Ben Parish, un alt adolescent de aceeași vârstă cu Cassie, face parte din tabăra extratereștrilor, unde se află și Sammy (fratele lui Cassie), iar aceștia vor deveni buni prieteni.b480dbd51d847fde9efe89049a57b8d6
  • Evan Walker, unul dintre cele mai misterioase personaje din această serie. V-aș dezvălui mai multe despre acest personaj, dar vă las pe voi să citiți.

large-25

  • Autorul crează în acest roman personaje memorabile, complexe, impresionante și înzestrate cu calități uimitoare, aducând în prim plan imaginea unor eroi, unor luptători ce își păstrează speranța în inimile lor. Aceștia sunt puternici și curajoși și deși se îndoiesc de propria identitate, refuză să piardă speranța unui viitor, a umanității. Scenele încărcate la maximum de tensiune și suspans, împreună cu momentele pline de emoții, se îmbină într-un volum epic, fabulos, în care cele mai adânci gânduri ale personajelor brăzdează mintea cititorilor.

    În final, pot mărturisi că “Al cincilea val” este mai mult decât o carte cu temă post-apocaliptică. Este o adevărată lecție de viață, este bătălia cruntă dintre bine și rău, este o capodoperă ce trebuie descoperită de fiecare dintre voi.

    large-15

După acest roman a fost realizată și o ecranizare drăguță, dar care nu se compară cu cărțile. Întâi citiți cărțile, apoi puteți viziona și filmul pentru a observa diferențele și detaliile.

large-14

-Recenzie realizată de Ioana.

Recenzie „Carrie”, de Stephen King

large

  • Numele cărții : Carrie
  • Autor : Stephen King
  • Editura : Nemira
  • Nr. pagini : 192
  • Descrierea cărții :

Carrie, Carrietta White, este o adolescenta timida si retrasa, care, din copilarie, indura persecutiile si ironiile colegilor de clasa. Umilintele la care o supun devin pentru ea o tortura mentala din care simte ca nu mai poate iesi. Mai mult, este si victima fanatismului religios al mamei sale, o fiinta violenta si brutala.

Cand disperarea interioara ajunge la apogeu, Carrie isi redescopera o putere inspaimantatoare – telekinezia – care o transforma intr-un demon razbunator. Caci poate sa miste, sa arunce, sa zdrobeasca si sa incendieze orice de la distanta.

large-1

  • Părerea personală :
Cartea mi s-a părut uluitoare. Eu sunt o mare fană a maestrului Horror-ului, și pot spune că nu m-a dezamăgit deloc. Totul începe parțial monoton, în baia din vestiarul fetelor, unde Carrie White a avut parte, la vârsta de 16 ani, de prima ei menstruație. Ea își făcea duș, și s-a panicat atunci când a văzut ce se întâmplă. Celelalte fete din vestiar au început să râdă de ea, să arunce cu tampoane în ea, și să strige în cor „Pune-i dopu’!” , ceea ce mie mi se pare o experiență traumatizantă, și nu înțeleg cum Carrie a reușit să treacă peste. Ce-i drept, ea era obișnuită cu lucruri de genul, dar încă se gândea la evenimentul ăsta foarte intens, după ce s-a terminat. Atunci profesoara de educație fizică a intervenit și le-a oprit pe fete, le-a notat pe cele care încă mai erau acolo, și care nu fugiseră, apoi a calmat-o pe Carrie cu o palmă. De atunci au început să apară semne ale „puterilor” ei. Ea reușise să facă toate becurile din vestiar să se spargă, speriind fetele, însă nimeni nu bănuia nimic. Nici măcar Carrie. Apoi, în biroul directorului, ea reușise să facă scrumiera să se miște. Și după, când mergea spre casă, în timp ce un băiețel îi striga lucruri urâte, a reușit doar gândidu-se la asta, să îl facă să cadă de pe bicicletă. Atunci ea a devenit conștientă de adevărata sa putere: Telekinezia. Carrietta White era capabilă să miște obiecte, să le dea foc sau să le facă să zboare, doar cu puterea minții. În unele zile, ea pur și simplu exersa, începând de la lucruri mici, mărunte, ajungând apoi să își poată ridica propriul pat în aer, și nu doar atât. Profesoara de educație fizică le pedepsise desigur pe fete: Cine nu avea de gând să facă exercițiile extenuante de-a dreptul la detenția ei, nu va participa la Bal. Așa că toate fetele se văd nevoite să o facă, mai puțin Chris Henderson, care se opune, chiar dacă voia să meargă la Bal. Sue Snell, una dintre fetele populare, care strigase și ea la Carrie în vestiar, începuse să aibă remușcări încă de la incident, și voia să se revanșeze față de Carrie. Așa că ea renunță la Balul de Absolvire, rugându-l pe iubitul ei, Tommy Ross, meargă cu Carrie. Tommy acceptă, vrând să o ajute pe iubita sa să nu se mai simtă vinovată. Chris Henderson, o altă fată ce luase parte la incidentul din vestiar, și care o ura de moarte pe Carrie, nu voia să lase lucrurile așa cum erau. Tatăl ei, deși era avocat, nu putuse să îl convingă pe director, nici măcar cu amenințări, să renunțe la suspendarea lui Chris, așa că ea, iubitul ei, Billy, și încă câțiva prieteni „slinoși” de ai lui, pun la cale un plan pentru o noapte „de neuitat”. Tommy reușește să o convingă pe Carrie să vină la Bal cu el, ea crezând la început că totul era o farsă pusă la cale de ” ei”, fiindcă Carrie știa cine era iubita lui Tommy. Nu v-am spus chiar totul. Mama lui Carrie era o fanatică religioasă. Uneori, când Carrie nu era ascultătoare, o închidea în dulap, unde avea un altar cu icoane, și o punea să se „gândească” la ce a făcut. O ținuse acolo chiar și vreme de ceasuri bune, Carrie neputând să mănânce sau să meargă la toaletă. Mama ei era croitoreasă, iar ele două purtau doar fuste lungi și monotone, până în pământ, și bluze obișnuite. La început, mama ei nu fusese de acord cu Balul, spunând încontinuu faptul că va fi păcălită, și că ei îi vor sângele, și că după se vor duce la un motel ponosit, și că ea știe ce se întâmplă acolo. Dar Carrie a reușit să o aducă pe mama ei la tăcere cu „forța”. Atunci când a început să își croiască rochia din materialul cumpărat, de o nuanță roz, mama ei îi repeta faptul că este roșu, exact ca și sângele.
 carrie-movie-poster-2
Noaptea Balului: Ea, Tommy, împreună cu un prieten și partenera lui se distraseră puțin, iar Carrie chiar reușise să zâmbească. După o numărarea voturilor, și apoi repetarea procesului, Carrie și Tommy deveniseră regina și regele balului. Cei doi s-au așezat pe tronuri, pe scenă, iar trupa a început să cânte imnul școlii. Dar, dintr-o dată, ambii era acoperiți de un lichid roșu, vâscos. Sânge. Sânge de porc. 2 găleți pline fuseseră aruncate pe ei, de deasupra scenei. Chris și Billy reușiseră, dar trebuiau să plece în grabă, fiindcă acesta era un evniment la care ar fi intervenit poliția. Un zgomot se auzise. O găleată căzuse de sus, fix în capul lui Tommy, făcându-l să zacă inconștient pe jos, în timp ce râsete se auzeau în întreaga sală. Așa cum scria în carte, era o situație la care ” ori plângi, ori râzi”. Nimeni nu-l observase pe Tommy. Toți râdeau în hohote, din ce în ce mai zgomotos. Carrie, după momente de stat nemișcată, fără vreo expresie pe chip, fugi de pe scenă, apoi se împiedică pe la jumătatea drumului, provocând și mai multe râsete în rândul elevilor. Se ridicase și continuase să alerge până ieșise din sala de sport. Apoi, ieșise din școală, se sprijinise de un stâlp, și, după relatarea unui martor, își transformase plânsul în râs. Toți hidranții din zonă izbucniseră pe rând, unul după altul, rămași apoi fără apă. Ea se întorsese la sală. Stătea lângă una dintre uși, apoi toate se închiseseră brusc. Lumea începuse să se panicheze însă doar atunci când detectoarele de fum porniseră, și apă curgea peste toți, elevi și profesori. Începuseră să sară scântei de la echipamentul trupei de muzică, și în curând erau flăcări și fire electrice peste tot. Lumea se înghesuia la uși, însă doar câțiva își dăduseră seama că mai era o ușă de urgență în spate, ce era încă deschisă. În acea noapte, Carrie White reușise să incendieze școala, să facă lumea să iasă în stradă, ca mai apoi să-i curenteze cu cabluri electrice, să dea foc la câteva case, să își omoare mama, pe Billy și Chris, iar apoi, în fața lui Sue Snell, să își dea duhul. Cartea asta pur și simplu nu poate fi plictisitoare. Probabil mai mult am relatat, în loc să-mi exprim opinia, dar pur și simplu am reușit să rețin fiecare detaliu, deoarece cartea este minunată, și încă un motiv pentru care Stephen King este autorul meu prferat. Vă recomand cartea, pe care o puteți găsi la Editura Nemira. Puteți viziona și filmul adaptat după carte.
carrie-wallpaper
large-3
-Recenzie realizată de Rainbow.

The Literary Dinner Party Tag

Hello, bookworms !

Am revenit cu o nouă postare, de data aceasta fiind un tag primit de la o bloggeriță pe nume Roxi Adina ( http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/11/the-literary-dinner-party-tag.html ) și e primul nostru tag de fapt.

Până acum am postat doar recenzii pe acest blog, dar cum am fost provocată, mi-am zis „de ce nu ?” Zis și făcut.

Haideți să ne imaginăm că dăm o petrecere unde putem invita 10 personaje din cărți. Sună grozav, așa-i ? Mi-am pus imaginația la contribuție și am selectat din cărțile pe care le-am citit personajele care se încadrează în categoriile de mai jos :

  1. Un personaj care gătește/ îi place să gătească.

1

Molly Weasley din „Harry Potter”.

Dacă aș da o petrecere, cu siguranță aș chema-o pe Molly să gătească.

2. Un personaj care are destui bani pentru a finanța petrecerea.

2

                        Christian Grey din „Cele cincizeci de umbre ale lui Grey”

Cu siguranță domnul Grey are destui bani pentru a finanța o mică petrecere de 10 persoane. Este primul personaj la care mi-a fugit gândul, dar mai sunt și altele.

3. Un personaj care poate cauza o scenă

kkd

Hardin Scott din „După ce ne-am întâlnit”

Hardin  Scott se încadrează cel mai bine la această categorie. El ar face o scenă din orice, deci.. Hardin să fie.

4. Un personaj care este amuzant. 

4

Daemon Black din seria „Lux”

De ce l-am ales pe Daemon la această categorie ? Deoarece este un personaj foarte amuzant, cu un simț al umorului bine dezvoltat și ar fi perfect pentru întreținerea atmosferei la o petrecere.

5. Un personaj care este super popular.

5

Serena Van Der Woodsen din seria „Gossip girl”

Am ales-o pe Serena la această categorie, deoarece chiar este o persoană super populară.

6. Un personaj negativ

6

Kaz Brekker din „Banda celor șase ciori”

Deși este un personaj negativ, un hoț mai precis, eu l-aș invita cu cea mai mare plăcere la petrecerea mea. E personajul meu negativ preferat.

7. Un cuplu care să nu fie prea romantic.

7

Miles Archer și Tate Collins din „Ugly love”

Cum relația celor doi s-a bazat mai multe pe sex, nu este un cuplu prea romantic. Deci sunt invitați la super-petrecerea mea.

8. Un erou sau o eroină

8

Katniss Everdeen din „Jocurile foamei”

Katniss e eroina mea preferată și normal că face parte din invitații mei. O ador pentru că este atât de curajoasă și bună la suflet.

9. Un personaj subapreciat

kkd

Wylan Vaneck din „Banda celor șase ciori”

Mie chiar îmi place de Wylan și cred că este subapreciat pentru inteligența sa.

10. Un personaj la alegerea mea

kkd

Alec Lightwood din „Instrumente mortale”

Sunt îndrăgostită de acest personaj, este printre preferații mei și mi-ar plăcea să vină la petrecerea mea.

Ok, acestea sunt personajele pe care eu le-aș învita la petrecerea mea literară.Arată bine, nu ? Eu m-am distrat de minune realizând acest tag, așa că vă invit și pe voi să-l realizați. Sunt curioasă ce personaje ați invita voi.

-Dweenie